Trece prima sedinta si Roxana nu mai avea stare. Pune mana pe messenger (majoritatea clientilor nostri sunt deja in lista ei de prieteni) si incepe sa ii ia la rand: “Vreti o sedinta foto?”, “Cum sa nu, cat ne costa?” Pauza si rotitele incep sa se invarta neregulat - cum adica, oamenii vor sa plateasca? Adica facem ce ne place si castigam si bani? Nu, vine raspunsul nostru simultan, poate anul viitor. Pentru moment, ne sunt suficiente nuntile.

Ne recuperam din uimire, stabilim inca trei sedinte si purcedem la joaca. Facem ce-a de-a doua sedinta (promit sa pun pozele maine daca primim acceptul impricinatilor) si fierbem o saptamana pana la urmatorul week end. In sfarsit ziua de sambata se decide sa vina si din nou avem norocul unei zile cu o lumina superba.

Fuguta, fuguta, ne grabim nerabdatori sa ne vedem cu Ioana si Alex, inca doi clienti pe care suntem bucurosi sa-i putem numi si pe ei prieteni. Din nou o luam la pas usurel prin oras si ne binecuvantam norocul ca toti cei cu care am discutat sunt fericiti sa faca sesiuni foto urbane si nu tin neaparat sa mergem in “lanul de cucuruz” (citat din Dragos).

Incepem vanatoarea de usi, grilaje, graffiti si asa mai departe, razand - multumita lui Alex - mai mult decat saptamana trecuta, cu toate ca nu credeam ca e posibil. Evident, datorita personalitatii lui, pe care nici macar gripa (neaos romaneasca, nu va faceti grija) si temperatura nu le-au putut eclipsa, am ratat o multime de cadre romantice  dar am si prins cateva momente minunate. Alex, nu te opri niciodata din ras.

Pacat ca suntem ocupati pana la nunta voastra pentru ca ne-am fi dorit sa repetam experienta. Ati fost minunati.