In sfarsit a trecut vara. Toti cei care participa la o nunta se bucura de 3 luni de vreme frumoasa, fara pic de nor, mai putin fotografii obligati sa se lupte cu o lumina de multe complet nepotrivita. De acum insa - pentru inca vreo 2-3 saptamani - mingea e in terenul nostru: lumina superba, temperatura perfecta, culori exceptionale. Si exact asta am facut noi, impreuna cu Elena si Filip, dupa o scurta aventura prin oras - in amintirea verii ce a trecut.
Ne-am intors 
Din pacate din nou suntem pe fuga, ne pregatim pentru doua zile de fotografiat. Speram insa ca imaginile de mai jos sa va aduca mai multa bucurie decat inca o “poliloghie” a sub(sus)semnatului.
Descrierea a fost ceva mai devreme asa ca sa trecem direct la treaba
Pentru ca timpul e din ce in ce mai putin, astazi avem doar un mic preview de la cea mai recenta logodna. Povestea, fotografiile de la ea si de la nunta (care urmeaza sa se intample maine), vor urma cat mai repede cu putinta. Momentan, doar un pic din ce a fost, intr-o nota aurie.
Long story short: Data trecuta cand am fost la pozat “sedinta vietii” ne-a plouat. Chiar daca noua ne-a placut, ca sa calmam viitoarea mireasa, i-am mai promis o sedinta foto si pe vreme mai buna. Zis si facut: in week end i-am luat frumos de manuta si i-am dus la pozat. Ne-am distrat 6 ore, pana am realizat ca nu ne mai putem tine pe picioare. Si cand am vazut noi asta, am mai pozat un pic ca gasise Doru pe drumul spre masina un loc superb.
Stau si ma gandesc ce sa scriu. Sau mai bine zis cum sa descriu jocul hazardului care a legat toate elementele puzzle-ului de ieri in asa fel incat sa avem o zi atat de frumoasa. Ma pregatisem sa scriu pagini si apoi sa le rescriu pana as fi reusit, poate, sa descriu cat de cat sesiunea de ieri. De data asta insa, o sa las imaginile sa vorbeasca. Sunt sigur ca o sa reuseasca mai bine ca mine
In sfarsit astazi am posibilitatea sa pot scrie cronologic si sa nu mai sar de la un episod la altul. Da… sigur - daca lucram la euforia sau acasa probabil imi faceam bagajele deja: cine s-ar uita la un serial in care intai sunt difuzate episoadele impare si apoi cele pare? Spre marele meu noroc, singurele observatii le pot primi de la Roxana si ea s-a obisnuit (imi place mie sa cred) cu “artistul” din mine.
Deci, fara alte comentarii, distributia: Oana si Anton, doi tineri plamaditi dintr-un amalgam straniu si frumos de vechi si modern, tocmai buni pentru filmul nostru. Decisi fiind sa se casatoreasca anul acesta si imbroboditi de Roxana sa ne pozeze, au avut curajul sa se intalneasca cu noi pentru o sesiune de logodna. Ca atare, am curatat impreuna praful din centrul vechi mai temeinic decat cei mai constiinciosi angajati ai serviciilor specializate. Ba mai aveam un pic si aveam grija si de geamurile de la inaltimi, Oana avand curajul sa isi incerce o potentiala vocatie de alpinist. Iar in final am incercat sa aspiram una din casele parasite dar a trebuit sa renuntam pentru ca ne era teama ca praful era tot ce o mai tinea in picioare.
Ca sa nu ma lungesc prea mult (incerc sa lansez trei episoade azi), o mica parte din distractia noastra e importalizata mai jos
Oana, Anton ne bucuram tare mult ca am avut ocazia sa va fotografiem si abia asteptam nunta (inside joke: cand speram sa nu mai fie filme cu submarine inainte)
Hmmm…. Nu e chiar asa de usor de “manuit” un blog. Planuiam ca acest post sa apara inca de saptamana trecuta dar ne-am luat intai cu pregatirile pentru nunta din week end, apoi cu prelucratul (asa suntem noi - cum facem pozele trebuie sa ne si bagam nasul in ele).
Cum ziceam data trecuta, daca primim acceptul, punem pozele de la a doua sedinta. Intre timp l-am primit, asa ca sa purcedem la treaba. Nu pot insa sa nu fac o incursiune in “episoadele” trecute - o sa vedeti imediat de ce.
Carevasazica, duminica, soare afara - vreme superba de plimbat, nu asa de minunata pentru fotografiat - iar Roxana cauta de zor clienti pentru a stabili noi sedinte foto. Duminica pe o asa vreme sansele erau practic nule. Eu incercam sa-mi revin dupa o zi de pozat si prelucrat pana noaptea tarziu cand o aud: “mergem sa mai facem o sedinta in dupa amiaza asta?”. Mai sa fie, am adormit la televizor si visez? Mergem dar cum, cine, chiar acum? Printr-o ciudata vointa a sortii, Otilia tocmai plansese (un pic) cand aflase ca biserica ii fusese rezervata pentru o ora prea tarzie - intre timp i-a trecut - si intrase pe net pentru a primi confirmarea noastra - din pacate ora e foarte buna si a trebuit sa o “dezamagim”.
Ne vedem cu ei si plecam sa facem “sedinta vietii”, cum a denumit-o Oti. Numai ca pe drum soarele dispare. Noi ne bucuram ca lumina e din ce in ce mai buna dar Otilia e din nou in pragul plansului ca ploaia o sa-i strice “sedinta vietii”. Pana la urma, in loc de siroaie de lacrimi, am avut parte de siroaie de apa de care am preferat sa ne folosim.
Ce a iesit, vedeti mai jos
Otilia, ne bucuram ca am putut fi langa tine la “sedinta vietii” si asteptam si nunta. Sau, cine stie, poate inca o sedinta pana atunci.
Trece prima sedinta si Roxana nu mai avea stare. Pune mana pe messenger (majoritatea clientilor nostri sunt deja in lista ei de prieteni) si incepe sa ii ia la rand: “Vreti o sedinta foto?”, “Cum sa nu, cat ne costa?” Pauza si rotitele incep sa se invarta neregulat - cum adica, oamenii vor sa plateasca? Adica facem ce ne place si castigam si bani? Nu, vine raspunsul nostru simultan, poate anul viitor. Pentru moment, ne sunt suficiente nuntile.
Ne recuperam din uimire, stabilim inca trei sedinte si purcedem la joaca. Facem ce-a de-a doua sedinta (promit sa pun pozele maine daca primim acceptul impricinatilor) si fierbem o saptamana pana la urmatorul week end. In sfarsit ziua de sambata se decide sa vina si din nou avem norocul unei zile cu o lumina superba.
Fuguta, fuguta, ne grabim nerabdatori sa ne vedem cu Ioana si Alex, inca doi clienti pe care suntem bucurosi sa-i putem numi si pe ei prieteni. Din nou o luam la pas usurel prin oras si ne binecuvantam norocul ca toti cei cu care am discutat sunt fericiti sa faca sesiuni foto urbane si nu tin neaparat sa mergem in “lanul de cucuruz” (citat din Dragos).
Incepem vanatoarea de usi, grilaje, graffiti si asa mai departe, razand - multumita lui Alex - mai mult decat saptamana trecuta, cu toate ca nu credeam ca e posibil. Evident, datorita personalitatii lui, pe care nici macar gripa (neaos romaneasca, nu va faceti grija) si temperatura nu le-au putut eclipsa, am ratat o multime de cadre romantice dar am si prins cateva momente minunate. Alex, nu te opri niciodata din ras.
Pacat ca suntem ocupati pana la nunta voastra pentru ca ne-am fi dorit sa repetam experienta. Ati fost minunati.
Dimineata, inca adormit (cine oare a inventat orele 6 - 8). Deschid usor, gentil, capacul laptopului ca si cum nu vroiam sa il stresez si pe el cu faptul ca ma trezisem asa devreme. In definitiv, de ce sa sufere doi pentru greseala unuia?
Cu ochii inca incomplet deschisi, deschid Outlook-ul si gasesc cel mai frumos mesaj pentru un fotograf: “mergem sa facem o sedinta foto?” Brusc, de parca am baut cafeaua la care am renuntat de cativa ani, somnul isi ia talpasita: “Cum sa nu”.
Ne intalnim cu Carmen si Andrei, doi tineri veseli si plin de viata, bucurosi ca avem o vreme superba pentru fotografiat si o luam usor la pas prin oras. In cateva ore reusim sa radem cat pentru o saptamana si in acelasi timp sa facem si cateva poze.
Carmen, Andrei , multumim ca ne-ati oferit o zi atat de frumoasa si abia asteptam sa ne distram la fel si la nunta voastra.
